Andra, Dony și Matteo călătoresc muzical în „Barcelona”, orașul unde timpul stă în loc și vacanțele se țin lanț. Noul single cu ritmuri latino și influențe reggae propune publicului o evadare din prezent și o realimentare cu optimism.
În Barcelona, plajele însorite, arhitectura splendidă și bulevardele pietonale largi îmbie mii de turiști în fiecare an. Nu este deloc surprinzător că i-a inspirat pe Andra, Dony și pe Matteo să cânte despre o vacanță în peninsula iberică. Noul single este în limba engleză și ne duce cu gândul la vacanțele relaxate de care ne bucuram nu demult, înainte ca pandemia Covid-19 să schimbe normalitatea cu care eram obișnuiți.

Andra: „(Barcelona) Este destinația perfectă pentru cupluri și nu numai”

„Barcelona este orașul meu preferat din Europa! De câte ori am ajuns acolo, în vacanță, mi s-a părut că timpul stă în loc. Este destinația perfectă pentru cupluri și nu numai, iar în această perioadă în care, pentru siguranța noastră și a celor din jur, am stat acasă, i-am dus foarte mult dorul. Sper ca piesa să aducă în sufletele fanilor bucuria pe care o aduce o escapadă cu persoana iubită și să ne ajute să privim cu optimism spre viitor!”, a declarat Andra.

Piesa „Barcelona” prelungește vara, sentimentul de libertate și aventură. Asta e dorința noastră, de a pune vara într-o piesă care să te facă să dansezi, să visezi. Este o colaborare la care țin mult, a fost o plăcere să înregistrez piesa și să filmez clipul cu Andra și cu Matteo”, a declarat Dony.

Nicio vară fără o vacanță de vis, nicio relație fără pasiune! Așa cred că trebuie să ne trăim viața și despre asta cântăm. Piesa Barcelona are influențe reggae și sound-ul exotic îmi definește bine stilul. Sper să fie un hit!”, a declarat Matteo.

Videoclipul piesei „Barcelona” a fost filmat în condiții deosebite de siguranță, adaptate noului context.

Cu o carieră de 20 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei la Sala Palatului, 9 până acum, s-au ținut cu casa închisă, iar turneele ei adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles.

About The Author

By djally

Lasă un răspuns