Actorul Mihai Bendeac pare a fi confirmat zvonurile despre mutarea la PRO TV, printr-o simplă postare în social media. Pe 5 februarie 2023, actorul a postat sigla PRO TV pe contul său de Instagram, fără alte replici.

Mihai Bendeac la Podcast Acasa la Maruta 2021

Mihai Bendeac la Podcast Acasa la Maruta 2021 │ FOTO: Catalin Maruta

Mihai Bendeac a colaborat cu trustul Antena timp de un deceniu, apărând la producţii ca „X Factor”, „iUmor”, „În puii mei” şi „Băieţi de oraş”. Actorul a părăsit Antena 1 şi emisiunea iUmor în sezonul trecut, fiind înlocuit de comediantul Costel. Între timp am aflat că în sezonul 14 iUmor Costel va fi înlocuit de Nelu Cortea şi Cătălin Bordea. După plecarea de la Antena 1 au apărut speculaţii cu privire la destinaţia lui Bendeac.

PRO TV a părut ţinta favorită, cu emisiuni ca „Românii au Talent” sau poate „Masked Singer” printre cele vizate de artist. Actorul în vârstă de 39 de ani va schimba prefixul pe 16 februarie 2023 şi atunci ar putea face anunţul final cu privire la noul său proiect media. Revenind la postarea de mai sus, pe lângă sigla PRO TV, fostul jurat iUmor a pus pe Instagram şi locaţia postării la PRO TV.

Ar fi fost acolo pentru a semna noul contract, spun gurile rele. Speculaţiile oferite de fanii săi în comentarii pe Instagram includ numeroase producţii, de la „Clanul” la „Las Fierbinţi”. Mulţi cred totuşi că se pregăteşte o rocadă, Mihai Bendeac în locul lui Dragoş Bucur în scaunul de jurat „Românii au Talent” începând din sezonul viitor. De altfel şi Dragoş Bucur e încă nou în această titulatură, luând locul lui Florin Călinescu.

Plecarea de la Antenă s-a petrecut în toamna anului 2022, odată cu demisia lui Bendeac din postura de jurat iUmor. Neoficial motivul ar fi fost că Mihai a fost filmat fără acordul său de colegii de platou. 13 sezoane a fost Mihai Bendeac jurat iUmor şi a declarat la podcastul lui Cătălin Măruţa din 2021 că i s-a propus până acum de două ori să fie jurat „Românii au Talent”.

About The Author

By djally

Lasă un răspuns