Alina Eremia – Noi

Alina Eremia a lansat o piesă de dragoste cu un mesaj extrem de personal. În versurile piesei „Noi”, artista își spune povestea de iubire, pe care a trăit-o vreme de ani buni ascunsă de ochii presei. În videoclip, Alina apare alături de iubitul ei, Edi Barbu.

Piesa „Noi” este compusă de Alina Eremia împreună cu Alex Pelin și Alexandru Turcu, chitaristul din trupa Deliei.

„”Noi” e sus pe Youtube și pe toate platformele de streaming. E o piesă specială pentru mine și sper să devină una specială și pentru voi. Iar dacă vă place mult, dați share piesei și oamenilor apropriați! Love!

Mulțumesc întregii echipe pentru implicare”, a transmis Alina Eremia.

Videoclipul melodiei este transpunerea vizuală a metaforei din versuri. „Ai pus sărutul tău pe ochii mei închiși / Să nu mă tem de răsărit / La început de noi”, spune Alina, frica începutului de relație fiind reprezentată în clip de frânghiile ce o țin captivă, eliberarea fiind transpusă vizual prin sărutul primit de la iubitului ei, Edi Barbu.

Regia videoclipului „Noi” este semnată de Bogdan Păun. DOP este Alex Mureșan, iar scenariul este semnat de Andra Marta & Cristina Poszet.

Evoluția Alinei Eremia

Încă de mică, Alina Eremia și-a făcut demonstrat talentul, reprezentând România la Eurovision Junior cu „Țurai”. În 2011, Alina a fost aleasă, în urma unui casting, să facă parte din LaLa Band și, în același timp, să fie protagonista serialului „Pariu cu Viața”. Din 2012, ea a decis să se ocupe de cariera solo și a lansat numeroase piese ce au devenit hituri.

Printre cele mai îndrăgite și apreciate melodii ale artistei se numără: „A fost o nebunie„, „Doar noi” feat. Mark Stam, „Tatuaj”, „Poartă-mă„, „De sticlă”, „Vorbe pe dos„, „69”.

No Comments:

Add a Comment

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Follow by Email420
Twitter234
YouTube56
Instagram64