Piesa „Smack That” a fost lansată în 2006 și s-a bucurat de succes, ajungând pe primele poziții în topurile muzicale. Videoclipul îl are ca protagonist pe Akon, un condamnat care este eliberat din închisoare pentru 24 de ore pentru a ajuta poliția să conducă o operațiune sub acoperire într-un club frecventat de Eminem. Polițistul care îi propune acest pact lui Akon este Eric Roberts, cunoscut actor de la Hollywood, cu nominalizări la Premiile Oscar și Globurile de Aur.
„Smack That” este single-ul principal de pe cel de-al doilea album – „Konvicted”. Melodia a ajuns pe locul 2 în Billboard Hot 100, un record în carieră la acea vreme pentru cântăreț, care a fost în scurt timp doborât de piese „I Wanna Love You” cu Snoop Dogg și „Don’t Matter”.
„Smack That” este al doilea videoclip al lui Akon care a generat peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube. Anterior, artistul a reușit această performanță cu „Play Hard”, în colaborare cu David Guetta și Ne-Yo.
Cel mai recent album semnat Akon este „TT Freak”. Discul a fost lansat în luna decembrie a anului trecut și conține 7 melodii.
VIDEO: Akon – Smack That ft. Eminem