După succesul înregistrat în 2019 la Timișoara, când România a fost pusă pe harta celor mai mari festivaluri retro din lume încă de la prima ediție, DISKOteka Festival revine anul acesta cu mari promisiuni în ceea ce privește voia bună.

 

Cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii anilor ‘80 și ‘90 aduce la Iași artiști retro și foarte multe elemente specifice acelei perioade, pentru ca generațiile să aibă, în sfârșit, un numitor comun: distracția.

 

Primii artiști confirmați, care vor da tot ce au mai bun, ca de fiecare dată, pentru ca publicul să se simtă minunat în cele două zile de festival, sunt: DJ CONTE, SARAGOSSA BAND, SNAP!, ICE MC, S.T.S.B. fka FUN FACTORY, KAOMA, EAST 17, FAB MORVAN aka MILLI VANILLI, MAURO și FRANCESCO NAPOLI.

 

DJ CONTE este creatorul celui mai mare festival retro din Europa, DISKOteka Festival și organizatorul turneului muzical „Retro Nostalgia Music”. Un artist complet, cu peste 30 de ani experiență și singurul român invitat să cânte pe scenele din România, alături de Sandra, Nana, Boney M., Mr. President sau Modern Talking.

 

România înseamnă „acasă“ pentru… Saragossaa Baaand. La peste 30 de ani de la debut, cunoscută pentru hiturile „Agadou”, „Rasta Man”, „Zabadak” sau „Aiko Aiko”, trupa continuă să dea tonul multor petreceri electrizante pe ritmurile specifice.

 

Inclusă în Cartea Recordurilor pentru cea mai bine vândută melodie a tuturor timpurilor, SNAP! este trupa care va urca pe scena DISKOteka Festival pentru a încânta cu super-hitul „Rhythm is a dancer”. SNAP!: „IUBIM ROMÂNIA!!!”

 

„Easy” una dintre primele melodii Euro Dance care aduce rappul în difuzoare,  ajuns în topurile din întreaga lume, în cluburi și la radio. Succes comercial maxim și remixuri pe măsură! Nu mai este el așa tinerel și îl cheamă Ian Campbell!!! Nu vă spune nimic așa-i? DAR ICE MC… vă spune ceva??? Va fi și el prezent la Iași.

 

În 1995 o lume întreagă dansa pe hiturile „I wanna be with you” și „Celebration”, de aceea numele trupei a fost întotdeauna legat de distracție, fericire și zâmbet. Nu, nu este o fabrică de jucării, este trupa preferată a tuturor, S.T.S.B. fka FUN FACTORY. Marea lor călătorie muzicală nu s-a oprit niciodată, au un stil nou și își iubesc la nebunie fanii. Cum este vorba despre un festival de neuitat, nu au cum să lipsească de la DISKOteka.

 

Vara anului 1990 rămâne în amintirea românilor drept primul sezon estival liber! Atunci am auzit pentru prima oară LAMBADA, vă amintiți? În pauzele Campionatului Mondial din Italia! Şi astăzi, cântecul senzual brazilian ridică lumea de pe scaune…şi este musai să fie dansat în pereche!

Uneori i se mai spune „dansul interzis”, dar pentru noi rămâne drept HITUL nemuritor al libertății! Deci, KAOMA redă libertatea dansului la Iași.

 

SUPER HITUL din fiecare show, din fiecare seară, „Stay Another Day”, va răsuna în boxe la festivalul din toamnă. În 1994 era ascultat non-stop la radio și urmărit la TV. Dacă nu ai fost adolescent în acei ani de legendă, asta e, nu e grav. Ți se aduce hitul care a vândut peste un milion de copii doar în Marea Britanie… dar și artiștii: EAST 17…la DISKOteka Festival 2023!

 

Au cucerit lumea cu hitul „Girl, You Know It’s True”!  Primul lor album, cu același nume le-a adus în 1990 Premiul Grammy pentru Best New Artist şi încasări de peste 50 de milioane de dolari. Impactul muzical a fost atât de puternic, încât şi azi la 30 de ani după lansare, oamenii ascultă cu nostalgie piesele trupei. Sunt de neuitat! Milli Vanilli sunt un nume important care se alătură artiștilor la DISKOteka Festival 2023, și deși au cea mai controversată poveste din lume, au venit în România pentru un super Mega HIT: „GIRL, You know it’s true!”

 

Mauro este cântărețul italian cunoscut mai ales pentru melodii în stilul Italo-Disco. In a doua jumătate a anilor ‘80 a lansat mai multe piese de succes care sunt ascultate și azi – „Lady Africa”, „Ole Ole” și bineînțeles, hitul său principal – „Buona Sera Ciao Ciao” (1987).  Acesta a răsunat în toate discotecile anilor ‘80  din Europa și Rusia. Artistul a vândut peste 8 millioane de albume, a primit 11 discuri de aur și 3 de platină.De fiecare dată, lumea este sus, cântă și dansează! Iubirea plutește în aer într-o atmosferă unică,  și cu un public la UNISON: DISKOteka 2023 și MAURO!

 

Autorul hitului ”MARINA”, cu 12 Milioane de discuri vândute în 50 de țări, este din nou în România. Este cea mai cunoscută melodie a artistului pe tot mapamondul! A intrat în galeria de aur a evergreen-urilor! Și nu poate lipsi de la nicio ediție DISKOteka Festival! Pentru că turneele lui Francesco Napoli nu se termină niciodată!

 

Așadar, la Iași, în zilele de 9 și 10 septembrie, vă așteaptă un show incendiar la DISKOteka Festival.

About The Author

Lasă un răspuns