Pe bună dreptate că Rihanna a revenit în forță în fața publicului. Nu doar că a creat un adevărat show în pauza de la Super Bowl 2023, dar a și dezvăluit că este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Detalii și video în articol.

Rihanna la Super Bowl 2023

Rihanna la Super Bowl 2023 │ FOTO: captură YouTube / NFL

 

La cinci ani de la ultima ei reprezentație live, Rihanna a revenit cu un moment ce va rămâne mult timp în memoria fanilor. A fost vedeta concertului din pauza de la Super Bowl 2023, eveniment ce a avut loc ieri, 12 februarie, în Arizona.

Setlistul concertului a cuprins cele mai cunoscute piese ale sale, începând cu „Bitch Better Have My Money”, și continuând cu „Only Girl (In the World)”, „We Found Love”, Rude Boy”, „Work”, „Pour It Up”, „Umbrella” sau „Diamonds”. În timpul recitalului, cântăreața și-a atins de mai multe ori burtica, ce a dus la numeroase speculații despre o eventuală sarcină. Acest lucru a fost confirmat la scurt timp de reprezentanții artistei.

Îmbrăcată într-o salopetă roșie, Rihanna a cântat pe o platformă la înălțime. Deși nu a avut invitați speciali care să interpreteze alături de ea, artista a fost acompaniată de numeroși dansatori. Cântăreața de 34 de ani a coborât alături de ei și s-a mișcat în ritmul melodiilor. La un moment dat, Rihanna și-a retușat machiajul, făcând cel mai probabil aluzie de gama ei de beauty, Fenty. Bineînțeles, momentul muzical de la Super Bowl a fost marcat și de un spectaculos foc de artificii.

Rihanna și partenerul său, A$AP Rocky, mai au un băiețel, născut pe 13 mai 2022.

VIDEO: Rihanna la Super Bowl 2023:

 

About The Author

By djally

Lasă un răspuns